Insemne

Galeria membrilor YO HD DX

Mihai Zamonita  YO2QY

Mihai Zamonita, YO2QY s-a nascut la 21 iulie 1939 la Calan, jud. Hunedoara, mic centru metalurgic cu peste 120 de ani traditie in furnale si turnatorii de fonta cenusie. Existenta de toate zilele a locuitorilor Calanului fiind direct legata de activitatea industriala, Mihai face scoala profesionala, apoi lucreaza multi ani ca strungar la Combinatul Calan. Dornic sa evolueze, Mihai face liceul seral, apoi scoala tehnica de maistri in specialitatea prelucrari prin aschiere de la Hunedoara si devine maistru, profesind meseria pana la pensie. A fost pasionat de radiotehnica inca din copilarie, construind, impreuna cu vecinul si prietenul sau Rudi Schikerle (viitorul YO2QP), mai multe receptoare, la inceput cu galena, apoi 1V1 si chiar superheterodina. Neavand cunostintele necesare de electronica, Rudi apeleaza la seful lui de sectie, inginerul Popan Viorel (ulterior YO2QB), acesta fiind foarte incantat, deoarece provine din Targu Mures, unde a fost membru al Radioclubului, ca receptor. Luand legatura cu Radioclubul Regional Hunedoara, in 1962 la Clubul Sindicatelor Calan se infiinteaza un cerc de radioamatori, la care participa mul]i tineri entuziasti, printre care viitorii radioamatori Mihai, YO2QY, Feri, YO2ARV, George, YO2AQU, Rudi, YO2QP si Viorel, YO2QB. Tot aici Mihai o cunoaste pe Etelka, viitoarea sa partenera de viata, de bucurii , dar si de necazuri, care nu vor inceta sa apara. Dupa sustinerea examenului, primeste in 1963 autorizatia de clasa a III-a si indicativul ce va deveni foarte cunoscut: YO2QY. Isi construieste un emitator CW/AM si, cu un converter atasat la un receptor, realizeaza, cu mare bucurie, primele legaturi: mai intai Europa, apoi incep si DX-urile. Mihai isi aminteste si acum ca prima legatura inafara Europei a realizat-o cu JA9AAJ! La Radioclubul Judetean se intalneste deseori cu Eugen Badea, YO2AFB, care era depanator RTV la Hateg,  au multe discutii despre traficul SSB si incep sa studieze impreuna construirea unui emitator (YO2AFB realizeaza si lucreaza primul in YO in RTTY!). Tot la propunerea lui Eugen, incep sa se pregateasca impreuna  pentru a sustine examenul de clasa a II-a, care are loc la Bucuresti, si amandoi primesc in 1973 autorizatia, astfel ca acum incep marile satisfactii, cu tot mai multe tari lucrate in benzile superioare. In condi]iile propagarii foarte bune din acei ani, cu un nou emitator autoconstruit cu final OS51, si un receptor HQ129, apar si primele rezultate deosebite, Mihai devenind in 1973 membru YO DX Club, iar in 1977 obtine titlul de Maestru al Sportului. Pasiunea pentru cat mai multe tari lucrate si diplome este tot mai mare, Mihai obtinand DXCC, CHC nr.4914, WPX 300CW, WAC si foarte multe diplome romanesti. Este aproape nelipsit din concursurile interne si din majoritatea concursurilor internationale. Intre timp, bunul lui prieten Eugen, YO2AFB pleaca in Germania la un tratament, nu se mai intoarce si ajunge cu familia in W, de unde isi mai face semnalata  prezenta din cand in cand cu cate o felicitare de sarbatori. In 1979 primeste de la Eugen o scrisoare in care il anunta ca ii trimite un transceiver SWAN 350 cumparat la mana a doua, transcever care si soseste . Bucurie mare, visul de a putea lucra in SSB se realizeaza,  legaturile si tarile noi se inmultesc! Dar, toata aceasta bucurie este brusc umbrita de fosta Securitate, care controla cu strasnicie activitatea radioamatorilor. Mihai, ca si multi altii, este "convins" sa semneze un angajament de informator. La inceput colaboreaza, apoi i se cer informatii scrise despre prieteni si este tot mai des chemat la Deva, la Securitate. Mihai se hotaraste sa curme aceasta situatie dar ... greseala mare pentru acele vremuri, urmeaza tracasari de nedescris: perchezitiile la domiciliu pe motiv ca are valuta (bineinteles ca nu au gasit nimic!), intrebari de unde are statia SWAN? De ce i-a fost trimisa? etc. Intr-una din zile "tovarasii" au venit cu un specialist de la Posta, au facut verificarea statiei prin masuratori si au gasit 160W putere absorbita (aceasta era puterea statiei din constructie). Ca urmare, statia a fost sigilata, iar Mihai amendat (conform Regulamentului!) pentru depasire de putere! La interventia sefului RCJ Hunedoara, Gheorghe Pantilimon, statia este desigilata, este lasat sa lucreze cateva luni, apoi, intr-o noapte  (asa era "obiceiul", ziua nu "vedeau"!), Mihai este din nou chemat la securitate, da alte declaratii despre prieteni si despre Eugen, ex YO2AFB. In acea noapte se face o descindere la Mihai acasa, statia i se sigileaza din nou, i se ridica corespondenta avuta cu Eugen. Apoi, in februarie 1983 primeste o instiinrare de la IGR Timisoara, cum ca autorizatia ii este suspendata! A fost o mare deceptie si o mare amaraciune! Mihai a facut un memoriu la Comitetul judetean de partid, dar, conform obiceiului "tovarasilor", fara sa primeasca vreun raspuns! Printr-un act de custodie ,  transceiverul ramane sigilat la Radioclubul judetean. ""Revolutia din 1989, indiferent ce a reprezentat pentru altii, pentru mine si familia mea a fost o mare descatusare: reprimesc autorizatia si indicativul, readuc statia acasa cu mare bucurie si lacrimin ochi, reinstalez antenele, imi construiesc un bug cu memorie si ... incep "din nou" "traficul" spune Mihai astazi cu mare multumire. In 1996 obtine autorizatia de clasa I-a, are in prezent 317 de tari confirmate si 333 de diplome primite, si "prins" de euforia ce a cuprins zona, Mihai a inceput sa abordeze si undele ultrascurte. A ajutat decisiv Radioclubul YO HD DX (YO2KQY – sufix predestinat?) in realizarea intr-un an a peste 100 de tari in US  .Planuri de viitor - multe, dar in primul rand isi doreste sanatate lui si familiei, pentru a le putea realiza.

In memoriam YO2ZD...

 In  memoriam YO2ZD...

 Parca a fost ieri! Imi amintesc ca in primavara anului 1950, intrand la Metrologia minei Lupeni pentru a calibra un instrument de masura, am dat de un tehnician metrolog foarte indemanatic si constiincios: era nea Tolea , pe nume Anatolie Poruznic. Afland ca sunt radioamator autorizat, cu indicativ de apel, nea Tolea s-a ridicat subit,  si, cu glasul sugrumat de emotie mi-a marturisit ca se bucura enorm, deoarece si el  a facut trafic de radioamator cu cateva decenii in urma  cu indicativ luat "sui generis", deoarece pe atunci lipseau reglementarile activitatii de radioamator.

Nascut in anul 1912 la Balti, in Basarabia, ca cel de-al 12-lea copil al familiei, si fiind inca elev al scolii primare, Anatol se muta in 1927 cu familia la Praga, unde face si liceul.

Inca de pe bancile liceului il intereseaza "undele hertiene", si, cu mijloace proprii isi construieste un receptor

Frecventand Asociatia Radioamatorilor de Unde Scurte din Praga (SKEC), Anatol primeste indicativul de receptor  OK-RP244. La putin timp primeste si mult-ravnitul indicativ de emitator: OK1AP, isi construieste primul emitator cu oscilator Hartley si realizeaza primele QSO-uri in CW, (lucrand  si cu CV5AA, CV5X, etc.)

Cu toata puterea redusa a emitatorului (5 W), lucrand cu tenacitate, pasiune si pricepere, a ajuns ca in timp foarte scurt sa obtina diploma WAC - lucrat toate continentele - (15 oct..1932), printre primii radioamatori OK (al 16-lea din Cehoslovacia si al 6-lea din Boemia!)

In anul 1933 revine in tara, unde ia legatura cu radioamatorii romani afiliati Politehnicii din Bucuresti si lucreaza (neoficial sau "pirat"!) cu indicativul YP5AP, iar dupa un an, in urma demersului facut la AARUS, primeste indicativul YR5AP, cu care desfasoara o activitate foarte intensa, mai ales in banda lui preferata, banda de 21 MHz, obtinand la 26  martie 1936 prima diploma WAC pentru radioamatorii romani!!! (urmatoarea este obtinuta de YR5FD, la 30 noiembrie 1936

In perioada de activitate 1935-1939 a realizat peste 8500 QSO-uri cu radioamatori din 80 de tari si 31 de zone si a participat la mai multe concursuri romanesti si straine, clasandu-se pe locuri bune.

Datorita evenimentelor premergatoare celei de-a doua conflagratii mondiale, in 1939 este obligat sa predea Sigurantei statia de radioamator si sa-si inceteze activitatea de trafic.

Evenimentele de dupa 1945 l-au facut sa plece din Balti in cautarea unui loc de munca si dupa schimbarea mai multor localitati, se stabileste la Lupeni, impreuna cu sotia si o sora mai mare. Cu toata vitregia sortii de care a avut parte,pasiunea pentru radioamatorism nu s-a diminuat. Astfel, facand toate formalitatile necesare, in 1962 obtine autorizatia de emitator cls. III si indicativul YO2ZD, iar in 1969 autorizatia de cls. II. In scurt timp semnalele CW pleaca de la statia autoconstruita de nea Tolea, brazdand eterul.

Din anul 1965 desfasoara o activitate extrem de intensa la statia YO2KHU de la Clubul Copiilor Lupeni,  incercand si reusind sa dezvaluie prin demonstratii, acestor mladite tainele traficului in undele radio, tainele magice ale telegrafiei si inocularea acelui "ham spirit" specific radioamatorilor.

In 1993 isi pierde sotia, iar dupa un an si sora, ramanand singur la 81 de ani, vizitat doar de radioamatori uneori. In aceasta stare nu a mai avut taria sufleteasca de a mai continua hobby-ul sau indragit. Spre regretul nostru, al tuturor, in ziua de vineri 24 ianuarie 1997, s-a produs si acel nemilos "Silent key", manipulatorul  sau a tacut pentru totdeauna. Un atac de cord a pus capat vietii lui Anatol.

In unele seri senine imi ridic privirea spre cerul instelat si, cu ochii memoriei caut sa-l gasesc printre astri. M-ar consola intr-u catva sa cred ca se afla pe acea stea stralucitoare din constelatia Pleiadelor, inconjurata de zeci de stele, cum era el inconjurat adesea de copii cand opera statia clubului lor.

Iti promitem ca te vom pastra vesnic in amintire!

Iosif Remete, YO2CJ

(Dupa YO/HD Antena nr.8/ februarie 1997)

"Povestea cresterii, descresterii si iar cresterii radioamatorismului lupenean in era Internetului, spusa de YO2CY - Constantin Morar"

"Povestea cresterii, descresterii si iar cresterii radioamatorismului lupenean  in era Internetului, spusa de YO2CY - Constantin Morar" Sub acest titlu a aparut pe doua pagini in ziarul "Orizont lupenean" nr. 6/2002, un extrem de interesant  si bogat ilustrat cu poze "articol-reportaj" semnat de Marian Boboc, articol din care, in intentia de a aduce noi contributii la istoria radioamatorismului hunedorean, vom prelua unele pasaje. Nea Tica - un lupenean de 72 de ani. Constantin Morar  a implinit pe 2 mai 72 de ani. Este mandru ca s-a nascut la Lupeni. Figura cunoscuta concetatenilor sai, nea Tica, chiar daca  a driblat sub culorile echipelor de fotbal Minerul Lupeni, Jiul Petrosani, Casa Armatei Campulung Moldovenesc, Casa Armatei Craiova, (perioada deosebit de frumoasa si bogata in realizari, dar peste care vom trece in acest articol - N.red. YO/HD Antena) a avut o alta pasiune de o viata - radioamatorismul. Un radio cu galena la "80 de casi"….  Avea 10-12 ani cand o vecina unguroaica, Petrovici neni, cu care locuia in aceiasi casa in cartierul muncitoresc "80 de casi", i-a aratat un radio desfacut, spunandu-i "Hai sa vezi casutele unde canta oamenii aia de la radio!". Si Tica a vazut ..lampile radioului. Tot aceiasi vecina era abonata la o revista ungureasca ,in care, intr-unul din numere fusese publicata schema unui aparat de radio cu galena. Nea Tica n-a mai avut stare si s-a apucat de lucru. L-a ajutat un prieten, Victor Patalita, care mai tarziu a devenit si el radioamator cu indicativul YO2CX (decedat in februarie 1997 - n.n.). Era in anul 1942 cand in colonia muncitoreasca  lupeneana "80 de casi"  doi tineri au construit un aparat de radio cu galena. Radiouri si fotbalisti. …  Intorcandu-se la Lupeni din armata de la Campulung intr-o permisie, sora sa, care lucra la statia de radioficare a orasului, i-a spus ca exista la Lupeni un radioamator mai in etate, care i-a aratat mai multe fotografii din strainatate. Numele lui: Anatolie Poruznic. Nu l-a vizitat in acea permisie, insa in timp ce facea plantoane, mintea ii zbura la acel misterios domn din strainatate. Anatolie Poruznic stia sase limbi plus ruseste. "Totul se intampla la inceputul anului 1953, cand la Trustul Carbunelui Lupeni, unde eram incadrat ca desenator pentru serviciul geologic, am intalnit o persoana pe nume Anatolie Poruznic, care era translatorul acestei institutii, cunoscator al cehei, slovacei, rusei, germanei, englezei, francezei si bineinteles romanei. Mi se confirmase ceea ce imi spusese mai demult sora mea, ca amandoi aveam o pasiune comuna: radioamatorismul. Eu eram amator, iar dansul era deja consacrat. Din discutii am aflat ca era refugiat din Basarabia , facandu-si studiile la Praga, dar, din cauza razboiului, in 1939 a fost nevoit sa le intrerupa. Intre noi s-a infiripat o prietenie sincera, desi diferenta de varsta intre noi era de 18 ani, dar acest lucru nu a mai contat, asa ca am devenit discipolul sau preferat, iar dansul, mentorul meu de neuitat. Amandoi am lucrat la sectorul electro-mecanic al Minei Lupeni, dumnealui fiind responsabil cu metrologia, iar eu responsabil cu centrala telefonica. Era in anul desfiintarii SOVROM-urilor, prin 1955". O scrisoare (patata de lacrimi) din districtul 6. Povestea inceputurilor radioamatorismului la Lupeni incepe sa se creioneze, vorbele lui nea Tica venind parca dintr-un abur subtire, cu miros de mere coapte: "Trebuie sa spun ca in acea perioada radioamatorismul era complet necunoscut la Lupeni, astfel ca primele notiuni mi-au fost de mare folos. Am inceput sa prind curaj si, la indemnul mentorului meu, am expediat o scrisoare la Radioclubul Central Bucuresti, de la care am primit raspunsul. Asa am aflat ca in Petrosani exista totusi un radioamator, YO6CJ, ing. Iosif Remete, cu care am luat in graba legatura. (Pe atunci, regiunea Hunedoara era in districtul 6). I-am aratat  mentorului meu raspunsul primit, acesta si-a chemet sotia, citind amandoi scrisoarea. Dupa lectura ei a avut loc o scena dramatica, care s-a lasat cu lacrimi de bucurie si fericire. Momentul acela nu se poate descrie in cuvinte, a fost atat de profund incat m-a miscat si pe mine, desi nu stiam despre ce e vorba." Ce resort declansase oare efuziunea? Cititi mai jos: O baie pentru … sublocotenent. "… Scrisoarea era semnata de radioamatorul Raul Vasilescu,  nimeni altul decat  un prieten de dinainte de razboi al lui Tolea. Vasilescu , avand gradul de sublocotenent, a ajuns cu frontul in orasul Balti. El l-a anuntat prin cineva pe cetateanul Poruznic Anatolie sa se prezinte urgent la primarie. Acesta s-a si prezentat imediat, nestiind cine si de ce l-a chemat. Intalnirea a fost extraordinara. Dupa imbratisarile de rigoare, o alta bucurie a tanarului ofiter a fost si aceea ca Tolea putea sa ii ofere o …baie pe cinste!. Junele ofiter a mai zabovit in Balti cam o saptamana, dupa care si-a continuat drumul de militar." O seara sentimentala, dar cu o hotarare istorica.  Nea Tica e inca, dupa aproape jumatate de secol, sub hipnoza acelei intamplari, neputandu-se parca desparti de ea: " Revin la reactia pe care  a avut-o doamna Poruznic la si dupa citirea scrisorii: i-a prins cu ambele maini mana stanga a lui Tolea, acesta avand in mana dreapta scrisoarea, si a exclamat cu o voce de femeie blanda  ce a trecut prin multe, inclusiv prin razboi: :Tolia! Deci Raul traieste! Cum o fi aratand acum?". Cred ca in acea seara, sub influenta evenimentului emotional petrecut in fata mea, am luat amandoi hotararea de a face ceva pentru realizarea unei statii colective in orasul Lupeni." Tanarul ofiter din 1941 e actualul YO3LX, nenea Lulu, octogenarul vesnic tanar, si astazi activ in benzile de radioamatori si prezent la intalnirile de miercuri ora 11 CFR, cu un alt prieten fost radioamator roman YR5, acum HA5RR, Szilard, care traieste la Budapesta. "Daca  toti tinerii din lume…." (film rusesc).  Un alt fapt care i-a mobilizat pe discipol si maestru a fost acela ca la Lupeni rula filmul "Daca toti tinerii din lume…" avand ca personaje mai multi radioamatori implicati in salvarea vietilor unor marinari naufragiati in Marea Nordului. Nea Tica este suparat ca in zilele noastre, televiziunea nationala nu mai reia acest film, scriind si o scrisoare postului public in acest sens acum cativa ani, cu rugamintea de …reluare, dar nu a primit nici un raspuns. Nici faptic, nici scriptic!. 16 "pionieri". Dupa 46 de ani. La numai cateva zile dupa primirea scrisorii (si la 4 ani de la darea in folosinta a Clubului Sindicatului Miner Lupeni)  am reusit sa mobilizam aproximativ 16 persoane pasionate de radioamatorism. Prima  sedinta (destul de timida) de constituire a unei statii colective de radioamatori in Lupeni s-a tinut intr-una din salile de la primul etaj al Clubului Sindicatului Miner. Sedinta a fost deschisa de mine, in prezenta a 15 persoane si a viceprimarului Daradics, care ulterior a devenit si el radioamator. Dupa 46 de ani de la acest eveniment, incerc sa fac un tur de memorie, amintindu-mi ( si amintindu-le) numele celor care au fost prezenti: A. Poruznic, G. Filip, F. Daradics, dr. Balogh, I. Nuta, C. Cotroaza, A. Sopos,  V. Collarini, V. Patalita, G. Fagas, C. Morar, E.Bokar, G. Grozavu, N. Deoanca, I. Griguta si Baloi.La sedinta a fost prezent si presedintele sindicatului. S-a aratat rolul si importanta infiintarii cercului de radioamatori in cadrul AVSAP.  Activitatea cercului  in cadrul Clubului a durat doar vreo 4-5 luni, apoi s-a mutat peste Jiu, unde se desfasura si activitatea cercului de soferi, tot in cadrul AVSAP Final cu lopata. … L-am intrebat pe nea Tica, personaj pitoresc ce va mai fi luat in vizorul nostru jurnalistic, daca mai e nevoie de radioamatori, acum, in era Internetului. Raspunsul lui nea Tica a fost de-a dreptul spontan : "Domnule, radioamatorismul e ca lopata. Oricat de mult a evoluat tehnica, lopata tot nu a disparut…". N.red. YO/HD Antena (1):  Am preluat numai informatiile despre partea de inceput a radioamatorismului din Lupeni, articolul  din ziar consemnand si  eforturile si reusitele lui YO2CY in revigorarea activitatii  de radioamator la Clubul Sindicatelor E.M. Lupeni  (Radioclubul YO2KQG, foarte activ in ultimul timp). Regretam mult ca nu am putut  reproduce in cadrul articolului ( din cauza deteriorarii calitatii lor prin xerocopiere)  niciuna din cele 10 poze - document din ziar. (Dupa YO/HD Antena, nr.93/martie 2004) N.red. YO/HD Antena (2): Nea Tica (YO2CY) ne-a parasit pentru totdeauna in 18.02.2007, in varsta de 77 de ani. Dumnezeu sa il odihneasca!

In memoriam YO2AXY

In memoriam YO2AXY

 

Inginerul Andrei Adam, operatorul statiei de radioamator cu indicativul YO2AXY, s-a nascut in anul 1944 in Bucuresti , dintr-o familie de intelectuali: tatal, inginer electromecanic iar mama profesoara.

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial a facut ca Andrei sa aiba o copilarie zbuciumata. Dupa nationalizare, tatal sau a fost ridicat si dus la munca la canalul Dunare-Marea Neagra. In 1952, pierzandu-si mama, ajunge, impreuna cu sora sa Eva sa fie crescut intr-un orfelinat din Bucuresti. Eliberat din lagar, parintele cu cei doi copii se stabilesc in Constana, mai apoi la Craiova, iar dupa cativa ani ajung la Petroaani unde tatal deschide un atelier de reparatii radio. Aici baietasul Andrei face cunostinta cu componentele radio si invata depanarea receptoarelor. In 1958 face cunostinta, in atelierul tatalui sau cu semnatarul acestor randuri, YO2CJ, afland astfel de existenta ARER-ului  si a radioamatorilor. La scurt timp, facandu-mi o vizita s-a "inoculat" cu microbul radioamatorismului, la frageda varsta de 14 ani.

Urmand scoala generala, in putinul timp liber pe care il avea, asculta cu deosebita placere benzile de 40 si 80 de metri, cu receptorul sau injghebat dintr-un receptor de muzica (Pionier), completat cu un converter cu o lampa.

In 1972, dupa ce a ajuns inginer electromecanic, a obtinut si autorizatia de radioamator emitator si indicativul YO2AXY, intrand in trafic cu un transceiver de constructie proprie, pe cinci benzi si ii facea o placere deosebita sa isi imbunatateasca mereu aparatura de emisie-receptie. Lucra mult in trafic, in special in benzile de 40 si 80 de metri, facand schimburi de pareri in probleme tehnice de emisie si receptie radio,dar lucra frecvent si in celelelte benzi de trafic alocate radioamatorilor.

In anii din urma a avut o mare multumire sufleteasca, vazandu-si fiica Terezia absolvind filologia, iar fiul sau Claudiu terminand universitatea tehnica si luand examenul de autorizare pentru emisia de radioamator (in prezent asteapta primirea indicativului de apel)

In activitatea sa de radioamator, regretatul Andrei "Andy" a realizat peste 14.000 de legaturi, contactand statii din 146 de tari ale lumii. A participat la foarte multe concursuri interne si internationale doar din placere sau pentru contactarea unor indicative mai rare.

Marea lui satisfactie a fost cand in sfarsit a reusit sa-si realizeze visul de pe vremea adolescentei, adica achizitionarea unui transceiver industrial de trafic pentru toate benzile de unde scurte. Din pacate bucuria lui a fost de scurta durata, ea fiind curmata, la 19 noiembrie 1988 de un atac de cord , care l-a trecut in nefiinta la varsta de numai 54 de ani.

Regretam enorm ca prietenul si partenerul nostru frecvent de QSO-uri Andrei, YO2AXY a plecat dintre noi la distanta DX-xx mult prea mare, unde nu mai ajung semnalele statiilor noastre, dar el va ramane vesnic in memoria noastra.

Ne rugam ca flacara vesnica sa-i lumineze sufletul in vecii vecilor!

                                                                                                              Iosif Remete, YO2CJ

 

(dupa YO/HD Antena, nr.41/noiembrie 1999)

x

Din istoria radioreceptiei la Deva

Din istoria radioreceptiei la Deva

 Primul aparat de radioreceptie  in orasul Deva a fost realizat si pus in functiune in toamna anului 1927 in  laboratorul de fizica  de la Liceul Teoretic "Decebal" in prezent Colegiul National  "Decebal"  Deva.

 Realizatorul acestui aparat a fost un elev din clasa a VII-a (ultima clasa de liceu) SZÁSZ  FRANCISC ce era pasionat de fizica in asa masura incat profesorul de specialitate (Damianov Valentin) il lasa sa prezinte experimentele de la lectii in fata colegilor de clasa. Deasemenea el a realizat si diferite dispozitive destinate pentru noi exeprimente.

Intamplarea a facut ca profesorul dr. Tarján  Ödön sa gaseasca o revista ce se adresa amatorilor, in care se prezenta cu toate detaliile necesare functionarea si mai ales construirea unui aparat de radioreceptie precum si adresa unde se puteau comanda piesele necesare. Profesorul, cunoscand pasiunea si indemanarea elevului pentru fizica i-a propus sa studieze acest articol si sa construiasca acest aparat. Considerand ca aparatul poate fi realizat, au procurat o parte din materiale chiar din magazinele din Deva, iar tuburile electronice, soclurile, potentiometrele, condensatoarele variabile, butoanele le-au comandat la adresa indicata in revista. Tuburile electronice de tipul M3 si  M4 erau triode de fabricatie Tungsram.

Radioreceptorul era cu reactie tip Hartley, bobinele tip "fund de cos" realizate pe un cilindru din lemn de 5,5 cm diametru in care erau infipte 9 cuie (fara cap) in jurul lor impletindu-se sarma de cupru  dupa care se fixau cu lac iar dupa uscare se scoteau de pe cilindru.

Radioreceptorul era prevazut cu 4 triode si doua perechi de casti; pentru alimentarea filamentelor erau puse in paralel doua baterii de 4,5 V ( cu reostat de reglare) , tensiunea anodica era obtinuta din 18 baterii tot de 4,5 V legate in serie. Pentru antena s-a folosit sarma din fier (singura disponibila) de cca 38 -40 m intinsa de la fereastra laboratorului de fizica pana pe acoperisul salii de gimnastica din curte.

Cu mari emotii aparatul a fost pornit si dupa acordul necesar s-a auzit un post in limba germana (Kassel) care recomanda ca in ziua urmatoare sa se asculte un program muzical. Pentru economisirea bateriilor aparatul a fost oprit pana a doua zi. Acest eveniment asa cum am amintit la inceput a avut loc in toamna anului 1927, cand inca foarte multi nici nu au auzit despre un asemenea aparat, nestiind cum functioneaza.

In ziua urmatoare aparatul a fost prezentat in fata mai multor persoane prezente in amfiteatrul de fizica, printre care era si profesorul Liviu Sirca viitorul director al liceului. Aparatul a fost o noutate asa de mare incat unii au cautat pe sub mese daca nu cumva este ascuns un patefon de unde se auzea programul muzical. Programul se asculta simultan de 8 persoane , cate doi la o jumatate de casca.

Dupa acest eveniment D-l. Szász a realizat mai multe asemenea aparate ce au fost comercializate printr-un magazin din Deva, precum si in Simeria si Valea Jiului. Pentru dansul radiotehnica a fost  o pasiune permanenta  pana in prezent.

Cele de mai sus au fost relatate in acest an, chiar cu mai multe amanunte personal de Dl. Szász, care in prezent este pensionar, are 96 de ani si locuieste langa Budapesta (Ungaria). Cu aceasta ocazie ii dorim si in continuare multa sanatate.  (Dl. Szasz  a incetat din viata la aproape 100 de ani –NR)

                                                                          Redactat de  YO2LPB & YO2CC in 26 decembrie 2002.

QRX .....QTR!

QRX .....QTR! In luna iunie a acestui an – 2002 - se implinesc 50 de ani de cand Iosif Remete din Petrosani a obtinut autorizatia de radioamator de emisie - receptie cu indicativul YO2CJ. Domnul inginer Remete, YO2CJ, detine la ora actuala cel putin patru recorduri greu de egalat: - este cel mai varstnic radioamator hunedorean (78 de ani impliniti la 30 mai 2002), este cel  mai vechi radioamator hunedorean (50 de ani), - este cel mai vechi radioamator hunedorean activ, este singurul radioamator hunedorean care a scris mai multe carti  pentru radioamatori , in special in domeniul antenelor. Si enumerarile ar putea continua…. Ii uram multi ani cu sanatate! Este o mandrie pentru noi sa putem dedica paginile urmatoare acestui eveniment jubiliar.                                QRX .....QTR! Vorba cantecului "Opriti timpul! Clipa asta minunata..."  sa  salt prin eter, cautandu-mi partener! Imi amintesc cu putina nostalgie  in suflet  ca mai ieri,  sau mai degraba  alaltaieri, cand eram  inca licean in clasele superioare, in vacante ma straduiam sa pun in practica  cele invatate la fizica despre captarea undelor electromagnetice si transformarea acestora in unde sonore prin realizarea aparatului (detectorului) cu galena. L-am facut extrem de simplu, bobinand o sarma  (de sonerie), izolata cu matase verde pe un mosor de lemn, facand vreo 15 prize pe bobinaj. Un condensator variabil izolat cu mica, in paralel cu bobina, facea acordul pe frecventa catorva statii de emisie, ce urmau eventual sa fie receptionate. Detectia se facea cu un cristal de galena, montat intr-un tub de sticla, prevazut cu un fel de ac pentru cautarea punctelor sensibile  de redresare a semnalelor de radiofrecventa, ce puteau apoi fi receptionate intr-o casca de 2000 de ohmi. Ca  antena am folosit un fir din bronz fosforos de 40 de metri lungime, agatata cu un capat de varful unui salcam din gardul viu al gradinii noastre. Peste zi nu am reusit sa receptionez nimic, dar dupa apusul soarelui se putea receptiona Radio Romania si uneori Radio Sofia. Mai tarziu am achizitionat un receptor cu galena mai perfectionat, fabricat in Franta, pe care il am si in prezent. Cu ocazia unei intalniri intamplatoare (intr-un magazin de piese radio), cu Octavian Moga, fost YR5MO, am aflat ca activitatea de trafic a radioamatorilor a fost interzisa  din cauza conflagratiei mondiale, dar m-a asigurat ca la terminarea razboiului, radioamatorii sigur se vor reorganiza intr-o asociatie, reluandu-se si traficul in eter. Si a avut dreptate, caci in toamna anului 1948, datorita unui grup de entuziasti, in "Ziarul stiintelor si calatoriilor", la rubrica de mica publicitate, a aparut un anunt in care se vestea infiintarea Asociatiei Radioamatorilor de Unde Scurte din RPR. M-am inscris si eu in aceasta asociatie, la inceput ca receptor, primind in 1949 indicativul YO - R 106, iar mai tarziu, in 1952 am fost autorizat si pentru emisie, cu indicativul   YO2CJ, indicativ pe care il am si acum, la 50 de ani de la autorizare. Primul meu receptor de trafic a fost un aparat de radio obisnuit (Telefunken), in fata caruia am atasat un convertor cu tubul ECH 11, alimentat din receptorul de baza. Astfel, cu acest receptor, deacum cu dubla conversie, ascultam emisiunile in banda de 40 de metri a statiilor de radioamatori din tara  si dinafara acesteia. In asteptarea autorizatiei de emisie (timp de doi ani), am avut timp sa imi procur niste lampi mai "moderne" din seria celor metalice ramase din arsenalul celui de-al-doilea  razboi mondial. Astfel, dupa primirea autorizatiei, am realizat primul meu emitator cu doua etaje: un oscilator pilot (tip ECO) cu tubul 6J7 si amplificatorul cu tubul 6L6 pentru  trafic in 40 metri. Dupa cateva luni, am mai adaugat un etaj intermediar cu bobine schimbatoare, pentru a avea o emisiune mai stabila. Toata instalatia a fost realizata pe fundul unei tavi de tinichea, asezata cu gura in jos. Antena a fost un simplu Zeppelin, alimentat cu o scarita de 450 W, avand distantierele din trestie lacuita. In toamna anului 1957 am fost detasat cu serviciul in Baia Mare. Stiam de Radioclubul judetean de acolo, asa ca l-am dibuit in curand. Am intrat in colectivul de acolo (unde am fost bine primit) si am ajuns operator permanent la statia YO5KAD, deacum cu indicativul YO5CJ! In acel timp in tara a inceput o activitate de pionierat in radioamatorismul de unde ultrascurte, la Timisoara, Craiova si la Bucuresti, ceea ce a "electrizat" si radioamatorii din Baia Mare. Stegarul ultrascurtistilor baimareni a fost YO5LS, care dupa mai multe experimente in trafic, a propus ca statia YO5KAD sa ia parte la concursul international de UUS "Polnii Den", editia 1958. Ca amplasament s-a fixat Varful Ignis de langa Baia Mare, iar ca emitator un autooscilator cu tubul LS 50, alimentat cu 300 de volti si modulat cu un 807. Pentru receptie au fost duse mai multe receptoare cu reactie de tipul 1V1, respectiv 1V2 alimentate din baterii. Dar cum pe Varful Ignis nu exista retea electrica, s-a facut apel la un generator de curent actionat cu motor cu benzina care producea curent electric alternativ de 220 V la 3kW. Deoarece pe Ignis nu era drum de acces, s-a recurs la seviciul unei carute trasa de doi cai de munte. In zona de  tufisuri a muntelui, doi amatori "inarmati" cu securi  taiau drum pentru atelejul greu tras de cai si impins cu nadejde de noi. Desi s-a plecat devreme, pana s-a montat  cortul, antena si aparatura, se inserase. A doua zi dimineata  ne-am trezit ca de pe antena cu sapte elementi, cel de-al doilea director din cupru a disparut. Dupa cautari febrile, l-am gasit la un cioban din apropierea padurii. Dar s-a inrautatit timpul in asa masura incat eram gata sa abandonam participarea la concurs. Pana la urma ne-a ajutat conducerea de atunci a AVSAP-ulu, care cu un avion Aviasan ne-a trimis  haine calduroase si hrana suplimentara. Numai ca rotirea Aviasanului deasupra Ignisului si parasutarea pachetului a fost vazuta de militienii din comuna de la poalele muntelui si am fost categorisiti de ei drept partizani diversionisti. Asa ca o echipa de militieni a pornit in cautarea noastra. Pentru ca echipa noastra se compunea din vre-o 6-7 persoane, ca sa ne mai distram cu ceva, am dus cu noi si doua pusti de tir si ne-am apucat sa tragem la tinta. Doar  zgomotul impuscaturilor le mai lipsea  militienilor, care au inceput sa se apropie taras din mai multe parti printre tufisuri. Abia cand a dat peste ei unul dintre noi, plecat sa culeaga ciuperci, s-au dumirit ca suntem oameni pasnici, dar ca avem o pasiune mai ciudata cu aparatura pe care o aveam cu noi. Imagini din aceasta expeditie sunt publicate in revista Radioamatorul, nr. 8/1958. Dupa ce am revenit la Petrosani, mi-am imbunatatit emitatorul, realizand oscilatorul pe 1,75 MHz, iar etajul final sa functioneze pe toate benzile cu lampa 807, mai apoi schimband-o cu un GU29 alimentat la 700 V, care debita radiofrecventa pe un fir lung de 42 metri. Pe parcurs, am achizitionat un receptor Hammerlung Super-Pro, apoi un National HRO -5A urmat de un DRAKE 2C, pe care la urma l-am inlocuit cu o linie DRAKE 4B, model TR-4310, cu banda continua intre 1,5-30 MHz, pentru a putea aborda si benzile WARC. In anii cu activitate solara intensa am facut si eu trafic cu mai multa pasiune. In anii '60, cu toate ca faceam legaturile radio intercontinentale din distractie, am luat parte si la unele concursuri radio intenationale, clasandu-ma uneori chiar pe locul I pe tara (in YL-OM Contest, Scandinavian Activity Contest, etc.), iar la concursul francez "Coup de REF" din 1962  m-am ambitionat si am reusit sa ma clasez pe primul lc intre participantii YO si pe locul III in clasamentul general al concursului. Tot asa am reusit sa realizez conditiile la mai multe diplome, adunand pana in 1970 vreo 46 de diplome (WAC Fone, WAE, WBE, etc.), dar de cand  contravaloarea diplomelor a inceput sa fie mai "condimentata", le-am abandonat. Cat timp am locuit la casa cu curte, am experimentat mai multe tipuri de antene: cu fir lung, de diferite lungimi, multidipol, verticale simple si in orga, antene-cadru cu fascicul dirijat, cu radiatorul  in lungime de l/2, l si chiar 2l, fiind ajutat la testari, in receptia semnalelor de amicul Ionel - VE3AVV. Cand, in 1959, m-am inapoiat la Petrosani, n-am venit chiar cu "mana goala": am adus cu mine microbul undelor ultrascurte si am reusit sa "molipsesc" cu el pe cei cativa radioamatori de aici (YO2QC, YO2CX, YO2CY, YO2LAH). Au urmat apoi participarile noastre si la concursurile pe UUS, de pe varfurile Parang (2000 m), Carja (2200 m), Mandra (2519 m) sau Straja (1868 m). Bineinteles ca fiecare "expeditie montana" a avut farmecul sau de peripetii si intamplari neprevazute. Astfel, la prima iesire pe munte cu amicul Eugen, YO2QC, in a 7-a zi de Cuptor, noaptea pe la orele 3 a inceput sa ninga pe varful Carja, zapada  asezandu-se in grosime de 4-5 degete. Cu toate ca eram imbracati gros, ne-am invinetit de frig. In a doua expeditie din anul urmator ne-am completat "trusoul" cu saci de dormit, dar spre zorii zilei am ramas fara lumina in toiul concursului, pentru ca ni s-au epuizat bateriile de la lanterne. La proxima tentativa de concurs am trecut la iluminarea cortului cu lampa cu carbid, care, pe langa lumina "a  giorno" mai facea si caldura in cortul cu acoperis dublat. La alt concurs, impreuna cu Eugen, YO2QC am escaladat Varful Mandra, transortand cu un cal  "accesoriile " concursului impachetate in cinci rucsacuri, plus o baterie auto de 120Ah. Dupa instalarea cortului, am dus calul mai jos sa pasca. Spre seara nu am mai gasit calul, care "plictisindu-se" a plecat singur spre casa. Asa ca dupa concurs ne-am incarcat fiecare cu cate doua rucsacuri, plus unul ducandu-l amandoi, coborand pret de 3 km. Acumulatorul l-am abandonat  pe dupa niste bolovani. Providenta ne-a scos in cale cativa elevi de la Liceul industrial Petrosani, care ne-au ajutat sa ducem bagajele pana la telescaunul din Parang. Intr-un an eram instalati pe Varful Carja, cand, spre seara ne-a prins o furtuna cu nori grosi de ploaie, care au redus vizibilitatea la zero, in timp ce fulgerele   si  tunetele nu se mai opreau. In aceste  conditii, am considerat prudent sa demontam antena, a carei pilon de rotire era in mijlocul cortului. Cand Eugen - YO2QC, a luat antena sa o puna la cativa metri de cort, a cazut un fulger in apropiere, facand o  lumina mare si o puternica detunatura instantanee.  Energia de electricitate statica  captata de antena s-a scurs spre sol prin piciorul stang al purtatorului, acesta cazand la pamant, cu antena Yagi cu 9 elementi cu tot. Dupa trecerea furtunii am avut clipe de "distractie"  cu indreptarea elementilor antenei,  pentru a putea continua concursul. Dimineata, dupa ce s-au ridicat norii, am vazut, la circa 100 de metri de noi pata de arsura de circa 3 metri patrati unde cazuse fulgerul de care am pomenit. ...Si asa au trecut anii, deceniile, realizand legaturi radio cand pe unde scurte, cand pe unde ultrascurte, realizand zeci de mii de contacte cu parteneri de pe tot globul. Acum, dupa 50 de ani de radioamatorism, imi place sa constat ca aceasta activitate a fost si a ramas superba, si as dori nespus realizarea celor expriate de textul  cantecului  pomenit: "Opriti timpul..." sa ma mai pot plimba in continuare prin eter!                                                                                  Iosif Remete, YO2CJ,  Petrosani la 12 mai 2002 (dupa YO/HD Antena nr.72/iunie 2002)

“Istoricul” benzii de 7 MHz

“Istoricul” benzii de 7 MHz Istoria radioamatorismului si a benzii de 7 MHz (40 metri) este complexa. inainte de conferinta de la Cairo din 1938, radioamatorii aveau in folosinta exclusiva o banda de 300 kHz, de la 7000 la 7300 Khz, valabila pentru toata lumea, care atunci nu era impartita in trei regiuni radioamatoricesti (IARU). Odata cu aparitia nazismului si a razboiului in Europa si Orientul indepartat, au aparut presiuni politice pentru extinderea benzii de emisie in favoarea statiilor de radiodifuziune. Astfel, pentru regiunile I si III s-a redus latimea de banda cu 150 kHz, regiunea a II-a ramanand neschimbata. Dupa cel de-al doilea razboi mondial situatia pentru regiunile I si III nu s-a imbunatatit. Speranta de democratie a lumii nu s-a concretizat si pentru “ham-ii” dinafara Americii! In 1947, la Conferinta de la Atlantic City, New Jersey, latimea de banda pentru regiunile II si III a fost redusa cu 200 kHz in favoarea statiilor de radiodifuziune ce activau in regiunile I si III. Dupa cum se stie, undele radio nu pot fi limitate la o regiune (mai ales cele de frecvente mai joase), astfel ca doua treimi din banda alocata radioamatorilor din regiunea a II-a este ocupata in timpul noptii de statiile de radiodifuziune ce lucreaza cu putere mare. Sunt si unele tari cu alte restrictii, ca de exemplu, acordarea intervalului 7000-7050 kHz statiilor fixe. Traducere de YO2CC si YO2LPB dupa “World Radio”, septembrie 2001 (Dupa YO/HD  Antena nr. 78/decembrie 2002)

Codul de conduita al radioamatorului (HAM Spirit)

Codul de conduita al radioamatorului (HAM Spirit)

Radioamatorii din toate tarile lumii pasionati de traficul in unde electomagnetice alocate acestei activitati trebuie sa se  conduca, din punct de vedere tehnic ,dupa niste reglementari nationale si internationale de radiocomunicatii. Dar, avand in vedere ca schimburile de mesaje pe calea eterului se fac intre parteneri de toate etniile si paturile sociale din lume (de la elevi pana la mari demnitari), se cuvine a manifesta o atitudine demna, culta sI civilizata, atat in cadrul QSO-urilor cat si in activitatea cotidiana. O asemenea jalonare, sau mai degraba a unui "cod de conduita" a  radioamatorului a fost intocmit pentru prima data in 1929 de Paul M. Sagal -W9EEA-, le redam (usor adaptate) in continuare:

Iosif Remete YO2CJ.

Radioamatorul este gentil (politicos), de aceea manifesta o deosebita consideratie fata de participantii la trafic. Deoarece aceasta pasiune se practica din placere, evita sa deranjeze (voit) activitatea statiilor prezente in benzile alocate, recunoscand egalitatea (in eter) a fiecarui participant.

Radioamatorul este devotat (loial) pasiunii sale si se straduieste  sa incurajeze si sa ajute alti amatori pentrua dezvoltarea radioamatorismului. Prin traficul radio practicat, radioamatorul este purtatorul in eter al stindardului tarii sale pe toate meridianele lumii.

Radioamatorul este dornic de progres, de aceea studiaza, cerceteaza si isi perfectioneaza complexul de aparatura de care dispune, iar in trafic demonstreaza respectarea cat mai corecta a regulamentelor de radiocomunicatii.

Radioamtorul este prietenos. De aceea  acorda cu amabilitate colaborarea sa (cu observatii si sfaturi competente si pertinente) pentru rezolvarea unor probleme tehnice si de trafic, indeosebi pentru cei mai nou-veniti in aceasta activitate.

Radioamatorul este echilibrat, fiind constient ca activitatea sa este o pasiune (hobby), care nu trebuie sa deranjeze relatiile in familie, in scoala, la locul de munca sau in alt compartiment al vie]ii sociale.

Radioamatorul este un patriot de exceptie, care, prin modul s\u de prezentare in  trafic, vesteste partenerilor de pe mapamond, existenta si nivelul de civilizatie, respectiv de cultur, a tarii din care face parte, iar in caz de nevoie, pune in slujba  patriei, atat cunostintele sale tehnice, cat si aparatura de care dispune.

Dupa YO/HD Antena, nr.71/mai 2002

Daca toti tinerii din lume...

Daca toti tinerii din lume …

     Cei mai in varsta isi amintesc cu nostalgie despre filmul cu acest nume, care a rulat pe ecranele noastre in a doua jumatate a anilor '50. Pentru exceptionalul mesaj de solidaritate pe care il transmite, reluam, dupa revista "Radioamatorul", nr. 2/1957, povestea prezentata in acest film:

La cateva sute de mile de coasta bretona, in apele Marii Nordului navigheaza vasul de pescuit francez "Lutece". La bord, doisprezece marinari si capitanul Le Guellec.

Viata linstita de pe vas este deodata intrerupta…intr-o dimineata unul din oameni cade bolnav. Dupa el si altii…Marinarii prezinta simptome grave: vederea se impaienjeneste, urechile nu mai aud, oamenii nu se mai pot tine pe picioare. La bord nu exista medic.

La postul de radio de pe vas, capitanul Le Guellec lanseaza apelul general ""SSTKXL. Catre toti! Catre toti! Raspundeti urgent! Avem bolnavi la bord!". Dar nimeni nu raspunde. Emitatorul s-a defectat.

Este dupa amiaza, ora cinci fara un sfert. Alti marinari cad doborati de boala. Sunt sanatosi numai capitanul Le Guellec, secundul sau Jos si fochistul vasului, arabul Mohammed, pe care Jos nu-l poate suferi.

Le Guellec are pe vas si o mica statie de radioamator pe unde scurte. Apelul de pe vasul "Lutece" este lansat in eter. Cine il va intercepta?

La mii de kilometri departare, intr-un sat african, Dapango, din Togo, italianul Alberto, proprietarul unui magazin si pasionat radioamator, receptioneaza impreuna cu prietenul sau, invatatorul Lagarrigue, apelul de pe "Lutece". Ei cheama imediat un medic si il pun in legatura cu vasul "Lutece". Capitanul vasului descrie simptomele bolii, apoi medicul pune diagnosticul. Este o boala deosebit de grava: intoxicatie botulica, datorata unor conserve alterate din carne de porc. Singurul remediu este injectarea bolnavilor in cel mult douasprezece ore cu un ser care nu se prepara decat la "Institutul Pasteur" din Paris. Viata a doisprezece oameni este acum in mainile acestor radioamatori.

Este ora opt seara. Din Togo, Alberto lanseaza un apel urgent; "Chemam Parisul". Raspunde Jean Louis - F8YT - un tanar tehmician. El noteaza cu incordare mesajul medicului din Togo, care il trimite la un prieten al sau din Paris, doctorul Largeau, rugandu-l sa procure serul.

In Bulevardul Clichy la numarul 430 bis nu mai locuieste decat sotia doctorului Largeau. Sotul ei a murit cu o luna in urma Tanarul o convinge sa participe si ea la salvarea vietii unor oameni care asteapta ajutor.

Jean Louis il Christine incep sa actioneze. in miez de noapte, amandoi pornesc dupa ser, izbutind sa obtina 48 de fiole. Serul trebuie acum expediat. Dar cum? E miezul noptii si pana la ziua orele sunt numarate. Se reped la aeroport. Un avion francez urmeaza sa plece spre Munchen. Formalitatile sunt insa complicate, dureaza si avionul decoleaza fara pachetul de medicamente.

O ora mai tarziu, un avion polonez pleaca de pe un alt aeroport. Christine Largeau alearga la aeroport, in timp ce Jean Louis stabileste legatura cu Karl (DL3YL), un radioamator din Munchen.

La douasprezece si jumatate noaptea avionul polonez decoleaza, insotitoarea avionului acceptand sa ia pachetul predat de Christine Largeau.

Dar avionul polonez nu face escala la Munchen, ci la Berlin, in sectorul democrat. Karl asteapta zadarnic. El este orb - o victima a razboiului - de aceea nu precupeteste nici un efort pentru salvarea unor vieti omenesti.

Karl izbuteste sa stabileasca legatura cu un aviator american din zona vestica a Berlinului. Acesta consimte sa se deplaseze in sectorul democrat pentru a prelua medicamentul de la insotitoarea poloneza si a-l incredinta unui avion care sa-l duca spre Copenhaga. Fiind grabit, el nu mai are timp sa ceara autorizati a de trecere, si astfel, dupa ce primeste pachetul cu medicamente este retinut de organele de control. Ofiterul sovietic cu care sta de vorba intelege situatia.

Imediat un avion sovietic primeste ordin sa decoleze cu destinatia Copenhaga, in timp ce ofiterul anunta autoritatile daneze si norvegiene. De la Copenhaga, un avion preia serul pentru a-l transporta spre Oslo. De aici, un avion norvegian se indreapta spre locul unde se afla "Lutece". Intre timp, au cazut si capitanul Le Guellec si secundul sau.

Avionul salvator ajunge deasupra vasului. Medicamentul a fost lansat. De pe bord, intr-un suprem efort, bolnavii urmaresc parasuta care s-a deschis. Medicamentul cade insa in valuri, si numai datorita eroismului lui Mohammed, care isi risca viata aruncandu-se in valuri, este pescuit si adus pe punte.

Au trecut opt zile. Vasul "Lutece" intra in portul Concarneau. Toti marinarii sunt teferi. Orasul intreg a venit sa-i intampine. Sosirea este retransmisa prin radio.

Lacrimile calde din ochii mamei tanarului Benj, ale sotiei capitanului Le Guellec si ale tuturor celor care ascultau retransmisia sunt multumirile pe care accstia le aduc acelora care, prin devotamentul lor, au contribuit la salvarea vietii marinarilor de pe "Lutece".

 Dupa YO/HD Antena, nr.66/decembrie 2001

Contributii la istoria radioamatorismului romanesc(I)

CONTRIBUTII LA ISTORIA RADIOAMATORISMULUI ROMANESC (I)

Sub titlul "Despre activitatea de radioamatorism in judetul Hunedoara" prezentam in acest numar, (si, probabil. intr-unul viitor), micromonografia prezentata de YO2BPZ in data de 3 mai 1998 la Deva cu ocazia Simpozionului omagial de radioamatorism "Hunedoara 50"

Despre activitatea de radioamatorism in judetul Hunedoara

De la inceput trebuie sa aratam ca pentru anumite perioade fondul documentar pentru intocmirea acestei "minimonografii" a fost foarte sarac, iar pentru unele chiar inexistent.

Dupa investigatiile noastre, primele incercari colective de abordare a radioamatorismului in varianta lui de unde scurte (nu in cea a constructiilor radio) dateaza la Deva de prin anii 1947-48, cand, in cadrul Liceului Decebal din Deva, un fost profesor de stiinte naturale, care pe front a fost transmisionist, a adus un aparat de radio de constructie germana si a initiat cativa elevi mai avansati in receptia undelor scurte si in special a statiilor de radiomatori din aceasta gama de unde.

Informatia provine din mai multe surse, dintre care cea mai autorizata este YO2CC, Murgu Liviu, prezent intre noi, care in anul 1948 era elev la acest liceu. Dansul cunoaste despre aceasta activitate, dar nefiind la acea vreme pasionat de radio si radioamatorism, regreta mult ca nu isi mai aminteste numele profesorului respectiv.

In acea perioada aparea in Romania  "Ziarul Stiintelor si Calatoriilor", o revista exceptionala pentru vremea ei in popularizarea noutatilor tehnico- stiintifice.

Suntem in posesia  intregii colectii (legate) pe anul 1947, pe care cu amabilitate ne-a pus-o la dispozitie domnul Murgu YO2CC si pe care o prezentam in cadrul expozitiei documentare (in acel an, 1947, revista implinea 60 de ani de existenta! Asta inseamna ca ea a inceput sa apara in anul 1887! Adevarat record de longevitate!).

Si, revenind la "Ziarul Stiintelor si Calatoriilor", nu mica a fost surpriza ca in anul 1947 sa gasim nu mai putin de noua articole de constructii radio semnate de Ionel Ganea de la Statia Meteorologica Deva, cel care nu peste mult timp va deveni YR-R-327 si apoi YO2AK. Vom vorbi mai tarziu despre aportul deosebit al lui Ionel Ganea la dezvoltarea radioamatorismului hunedorean. (N.R. Ionel Ganea s-a stins din viata in data de 10 decembrie 1999, in varsta de 77 de ani).

 Dar sa nu trecem in fuga peste aceasta perioada si sa enumeram titlurile articolelor lui Ionel Ganea  aparute numai in anul 1947 in "Ziarul Stiintelor si Calatoriilor":

Mic receptor de unde scurte (cu AL5, AZ1)  - nr.17

Redresorul cu lampi  - nr. 18

Aparat radio portativ (DF11, DC11, DL11)  - nr. 21

Receptor 2+1 cu l\mpi americane (58, 47, 80) - nr. 23

Aparat de radio universal (EF2, CL6, CA2, C41) -nr. 28

Receptor mic cu randament mare (DC11) - nr. 29

Aparat cu 3 lampi la baterie (2xKC4, KL5) - nr. 33

O galena simpla - nr. 43

si o idee foarte simpla si utila de determinare a polaritatii curentului continuu, folosind doar un … cartof! (nr. 39).

Regretam mult ca nu am  putut procura si alte numere ulterioare ale revistei, deoarece suntem siguri ca domnul Ganea a publicat in continuare articole de radiotehnica.

Am citat atat de mult aceasta revista deorece de ea se leaga si prima autorizare a unei statii de radioamator in judetul Hunedoara: dupa amintirile lui YO2CJ, dl. Iosif Remete din Petrosani, intr-un numar de prin august - septembrie 1948, a aparut in aceasta revista un mic anunt referitor la constituirea ARER (Asociatia Radioamatorilor de Emisie-Receptie) si propunerea de inscriere in  aceasta asociatie. D-l. Remete nu a stat pe ganduri, a facut imediat cererea de inscriere si dupa cum ne-a declarat (si am scris in articolul "Profil YO" din nr. 3/1996 al YO/HD Antena), a si obtinut, in cursul anului 1948, cartea de membru ARER si indicativul de receptie YR-R-106. Acesta a fost si motivul principal pentru care am socotit ca in anul 1998 se  implinesc 50 de ani de radioamatorism in judetul Hunedoara (Ulterior, dl Remete a revenit, amintindu-si ca a primit cartea de membru si indicativul la inceputul anului 1949, apoi, in urma discutiilor avute la Deva cu YO3APG, si-a consultat arhiva personala si a scris o foarte documentata scrisoare, pe care am si publicat-o in numarul 67/ianuarie 2002 al YO/HD Antena sub titlul "Contributii  la istoricul radioamatorismului romanesc")

Radioamatorii hunedoreni, la inceput putini, grupati in special pe langa cei care au fost radiotelegrafisti militari si profesionisti, au urmat aceiasi cale sinuoasa in domeniul organizatoric ca si toti radioamatorii YO: ARER, ARUS, AVSAP, UCFS, etc.

Dar, indiferent cum a fost, pasiunea  a fost cea care a a invins. Stim cat era de greu sa obtii o aparatura functionala de undeva: totul era autoconstruit, cerand foarte multa munca, pricepere, si nu in ultimul rand, mari sacrificii materiale.

 Radioclubul Regional Hunedoara s-a constituit la 10 aprilie 1960 (dl . Murgu, YO2CC are adresa prin care era invitat la sedinta de constituire). Nu stim cand a fost autorizata statia de emisie (YO2KAR), dar, dupa "Radioamatorul" nr.6/1957, statia de receptie YO6-037 a AVSAP Regional Hunedoara (in 1957 HD era inca in YO6!), operata de Bogdanesu Grigore si Carabas Gheorghe s-a clasat pe locul 18 din 54 de concurenti la Concursul republican de telegrafie (la a cest concurs a participat si YO6-200, Petriceanu Ioan din Deva, care s-a clasat pe locul 38). Tot YO6-037  participa si la concursul cehoslovac din acel an, fiind singura statie  YO6 !

Dupa "Radioamatorul" nr. 10/1958, regiunea Hunedoara se claseaza pe locul 11 din 17 echipe la Concursul National de Radiotelegrafie Viteza tinut la Bucuresti, unde a participat cu doi concurenti (pacat ca nu stim cine au fost acestia!).

In orice caz, merita a  fi amintite numele unor persoane care in acea perioada au luptat pentru a  se  face ceva in domeniul radioamatorismului. Si i-am aminti aici, intr-o ordine strict aleatoare pe domnii Lupas Gheorghe, Iancu Ioan, Petriceanu Ioan, Carabas Gheorghe, Bogdanescu Grigore, Rugescu Gheorghe,  Muresan Augustin, Bohaterez Stefan si multi, multi altii, pe care, fie nu i-am cunoscut, sau, pur si simplu, din prea marele tumult al vietii., i-am uitat. Si unii dintre ei ne-au parasit pentru totdeauna. Dumnezeu sa ii odihneasca!

Epoca "moderna" a radioamatorismului hunedorean incepe prin anii 1959-60. Merita apreciat aportul adus de primul sef de radioclub, Lupea Taita, fost subofiter de transmisiuni  si camarad pe front cu cel ce va fi mai tarziu generalul Gheorghe Enciu, multi ani comandantul Comandamentului Trupelor de Transmisiuni.

Credem ca de aceasta perioada si de o mai mare "deschidere" se leaga autorizarea mai multor statii hunedorene.

Dupa  o lista a statiilor YO din 1962 (expusa la expozitia documentara, proprietatea lui YO2CC), la 1 iunie 1962 in regiunea Hunedoara erau autorizate 10 statii de emisie receptie (una colectiva, YO2KAR)  si 9 individuale, situate in Deva (YO2AK Ganea Ionel, YO2CC Murgu Liviu si YO2XG Daradici Gheorghe), Petrosani (YO2BD Konyar Tiberiu, YO2BO Breben Ilie, YO2BE Roy Rudolf, YO2CJ Remete Iosif), Lupeni (YO2CY Morar C.tin si YO2IQ Collarini Victor) si Uricani (YO2CX Patalita Victor). La  acea ora, radioamatorismul apartinea de UCFS, FSAR (Federatia  Sportului Aviatic si Radioamator).

Tot prin amabilitatea lui YO2CC am intrat in posesia unui raport al Comisiei regionale de radioamatorism din anul 1964, din care, pentru a se vedea cresterea comparativa cu anul 1962, spicuim cateva date interesante si deloc "umflate":

Existau doua statii colective (Deva si Petrosani)

22 de statii de emisie receptie cls. II-a si a  III-a

Instructori de radiaomatorism: YO2AK (Deva); YO2AFB (Hateg); YO2QY si YO2QP (Calan); YO2CJ (Petrosani); YO2QA si YO2QG (Hunedoara).

Sunt evidentiati pentru participarea la concursuri  YO2CJ, YO2CX, YO2CY, YO2QP, YO2QY, YO2AAE si performanta deosebita a lui YO2CJ care la concursurile REF din anii 1961 si '62 s-a clasat primul din YO, iar la concursul din 1962 a obtinut locul III in clasamentul general!

Deasemenea, este evidentiata participarea lui YO2CJ cu patru articole la "Sport si Tehnica", revista de atunci a sporturilor tehnico-aplicative.

In concursul "YO23A"din 1963, statia YO2KAR a realizat 512 QSO-uri cu statii din 22 de tari.

S-au distribuit radioamatorilor urmatoarele statii radio : PP-15W (YO2CC, YO2NV); RSI-6K (YO2CJ, YO2CY, YO2AAE).

-    In prima jumatate a anului 1964, radioamatorii hunedoreni au realizat peste 10.000 de QSO-uri (Evidentiat YO2AFB, care a expediat 500 de QSL-uri in doua luni).

 Deoarece suntem in posesia Call Book-urilor YO din 1970 si 1979, dam mai jos comparativ numarul de statii hunedorene, pentru a vedea dinamica, cel putin formala, a cresterii:

in 1970 - 30 statii individuale, 3 statii de club;

in 1979  - 70 statii individuale, 14 statii de club;

in 1998  - 131 statii individuale.

Incepand de prin anii '70, activitatile RCJ Hunedoara    s-au diversificat, pe langa traficul de unde scurte aparand  radiotelegrafia de sala si radiogoniometria de amator (RGA), abordata foarte serios, anul acesta (era in 1998 - N.R.) desfasurandu-se a 22-a editie a "Cupei Decebal" si sporadic, undele ultrascurte (YO2CJ, YO2QC, YO2BAK).

Rezultatele au fost notabile, mandrindu-ne in mod deosebit cu un titlu de campion mondial la RGA (Natalia Faget, Sarajevo, 1986), cu foarte, foarte multe titluri de campioni nationali (peste 150), care au adus permanent un punctaj bun judetului Hunedoara in clasamentele intocmite de FRR.

Incepand cu anul  1996, pe un "pionierat" inceput de YO2QC, decanul de drept al UKW-istilor hunedoreni (nu trebuie totusi uitat ca la 7 iunie 1958 YO2CJ, pe  atunci YO5CJ - fiind cu serviciul la Baia Mare - a facut parte din echipa YO5KAD care a realizat prima legatura YO cu o statie straina - HA9OO - in banda de 2 metri, de pe varful Ignis) si YO2BAK (actualmmente YO5BAK, Emil Aldea din Oradea) si pe o "directie radio " deja existenta (YO2LEU la Orastie si YO2APU la statia TV Magura) si profitand de o conjunctura favorabila (livrarea prin radiocluburi a aparaturii RTM si RTP casata de la armata si din economie, posibilitatea procurarii cuarturilor "la comanda” prin sprijinul lui YO3CR), la Deva si pe urma aproape in intreg judetul a luat o amploare deosebita UKW-ul, mai intai pe o singura frecventa, cu statii RTP si RTM modificate, apoi prin procurarea de catre fiecare de aparatura mai performanta.

La Deva apare regulat, incepand cu martie 1996, buletinul de informare "YO/HD ANTENA" care acum  (era mai 1998 - NR) a trecut in anul trei de aparitie, avand circa 100 de abonati din tara si se trimite in Muntenegru si Republica Moldova. S-au primit aprecieri pentru continut  si participa cu materiale de publicat o serie de "nume" ale radioamatorismului YO.

-

(dupa YO/HD Antena, nr. 69/martie 2002)