QRX .....QTR!
In luna iunie a acestui
an – 2002 - se implinesc 50 de ani de cand Iosif Remete din Petrosani a obtinut
autorizatia de radioamator de emisie - receptie cu indicativul
YO2CJ. Domnul inginer Remete,
YO2CJ, detine la ora actuala cel putin patru recorduri greu de egalat:
- este cel mai varstnic
radioamator hunedorean (78 de ani impliniti la 30 mai 2002), este cel mai
vechi radioamator hunedorean (50 de ani),
- este cel mai vechi
radioamator hunedorean activ, este singurul radioamator hunedorean care a scris
mai multe carti pentru radioamatori , in special in domeniul antenelor.
Si enumerarile ar putea
continua….
Ii uram multi ani cu sanatate! Este o
mandrie pentru noi sa putem dedica paginile urmatoare acestui eveniment
jubiliar.
QRX
.....QTR!
Vorba cantecului "Opriti timpul!
Clipa asta minunata..." sa salt prin eter, cautandu-mi
partener!
Imi amintesc cu putina nostalgie in suflet ca
mai ieri, sau mai degraba alaltaieri, cand eram inca
licean in clasele superioare, in vacante ma straduiam sa pun in practica
cele invatate la fizica despre captarea undelor electromagnetice si
transformarea acestora in unde sonore prin realizarea aparatului (detectorului)
cu galena. L-am facut extrem de simplu, bobinand o sarma (de sonerie),
izolata cu matase verde pe un mosor de lemn, facand vreo 15 prize pe bobinaj.
Un condensator variabil izolat cu mica, in paralel cu bobina, facea acordul pe
frecventa catorva statii de emisie, ce urmau eventual sa fie receptionate.
Detectia se facea cu un cristal de galena, montat intr-un tub de sticla,
prevazut cu un fel de ac pentru cautarea punctelor sensibile de redresare
a semnalelor de radiofrecventa, ce puteau apoi fi receptionate intr-o casca de
2000 de ohmi. Ca antena am folosit un fir din bronz fosforos de 40 de
metri lungime, agatata cu un capat de varful unui salcam din gardul viu al
gradinii noastre. Peste zi nu am reusit sa receptionez nimic, dar dupa apusul
soarelui se putea receptiona Radio Romania si uneori Radio Sofia. Mai tarziu am
achizitionat un receptor cu galena mai perfectionat, fabricat in Franta, pe
care il am si in prezent.
Cu ocazia unei intalniri intamplatoare (intr-un magazin de
piese radio), cu Octavian Moga, fost YR5MO, am aflat ca activitatea de trafic a
radioamatorilor a fost interzisa din cauza conflagratiei mondiale, dar
m-a asigurat ca la terminarea razboiului, radioamatorii sigur se vor reorganiza
intr-o asociatie, reluandu-se si traficul in eter. Si a avut dreptate, caci in
toamna anului 1948, datorita unui grup de entuziasti, in "Ziarul
stiintelor si calatoriilor", la rubrica de mica publicitate, a aparut un
anunt in care se vestea infiintarea Asociatiei Radioamatorilor de Unde Scurte
din RPR.
M-am inscris si eu in aceasta asociatie, la inceput ca
receptor, primind in 1949 indicativul YO - R 106, iar mai tarziu, in 1952 am
fost autorizat si pentru emisie, cu indicativul YO2CJ, indicativ pe
care il am si acum, la 50 de ani de la autorizare.
Primul meu receptor de trafic a fost un aparat de radio
obisnuit (Telefunken), in fata caruia am atasat un convertor cu tubul ECH 11,
alimentat din receptorul de baza. Astfel, cu acest receptor, deacum cu dubla
conversie, ascultam emisiunile in banda de 40 de metri a statiilor de
radioamatori din tara si dinafara acesteia.
In asteptarea autorizatiei de emisie (timp de doi ani), am
avut timp sa imi procur niste lampi mai "moderne" din seria celor
metalice ramase din arsenalul celui de-al-doilea razboi mondial. Astfel,
dupa primirea autorizatiei, am realizat primul meu emitator cu doua etaje: un
oscilator pilot (tip ECO) cu tubul 6J7 si amplificatorul cu tubul 6L6 pentru
trafic in 40 metri. Dupa cateva luni, am mai adaugat un etaj intermediar
cu bobine schimbatoare, pentru a avea o emisiune mai stabila. Toata instalatia
a fost realizata pe fundul unei tavi de tinichea, asezata cu gura in jos.
Antena a fost un simplu Zeppelin, alimentat cu o scarita de 450
W,
avand distantierele din trestie lacuita.
In toamna anului 1957 am fost detasat cu serviciul in Baia
Mare. Stiam de Radioclubul judetean de acolo, asa ca l-am dibuit in curand. Am
intrat in colectivul de acolo (unde am fost bine primit) si am ajuns operator
permanent la statia YO5KAD, deacum cu indicativul YO5CJ!
In
acel timp in tara a inceput o activitate de pionierat in
radioamatorismul de unde ultrascurte, la Timisoara, Craiova si la
Bucuresti,
ceea ce a "electrizat" si radioamatorii din Baia Mare. Stegarul
ultrascurtistilor baimareni a fost YO5LS, care dupa mai multe
experimente in trafic,
a propus ca statia YO5KAD sa ia parte la concursul international de UUS
"Polnii Den", editia 1958. Ca amplasament s-a fixat Varful Ignis de
langa Baia Mare, iar ca emitator un autooscilator cu tubul LS 50,
alimentat cu
300 de volti si modulat cu un 807. Pentru receptie au fost duse mai
multe
receptoare cu reactie de tipul 1V1, respectiv 1V2 alimentate din
baterii. Dar
cum pe Varful Ignis nu exista retea electrica, s-a facut apel la un
generator
de curent actionat cu motor cu benzina care producea curent electric
alternativ
de 220 V la 3kW.
Deoarece pe Ignis nu era drum de acces, s-a recurs la
seviciul unei carute trasa de doi cai de munte. In zona de tufisuri a
muntelui, doi amatori "inarmati" cu securi taiau drum pentru
atelejul greu tras de cai si impins cu nadejde de noi.
Desi s-a plecat devreme, pana s-a montat cortul,
antena si aparatura, se inserase. A doua zi dimineata ne-am trezit ca de
pe antena cu sapte elementi, cel de-al doilea director din cupru a disparut.
Dupa cautari febrile, l-am gasit la un cioban din apropierea padurii. Dar s-a
inrautatit timpul in asa masura incat eram gata sa abandonam participarea la concurs.
Pana la urma ne-a ajutat conducerea de atunci a AVSAP-ulu, care cu un avion
Aviasan ne-a trimis haine calduroase si hrana suplimentara. Numai ca
rotirea Aviasanului deasupra Ignisului si parasutarea pachetului a fost vazuta
de militienii din comuna de la poalele muntelui si am fost categorisiti de ei
drept partizani diversionisti. Asa ca o echipa de militieni a pornit in
cautarea noastra. Pentru ca echipa noastra se compunea din vre-o 6-7 persoane,
ca sa ne mai distram cu ceva, am dus cu noi si doua pusti de tir si ne-am
apucat sa tragem la tinta. Doar zgomotul impuscaturilor le mai lipsea
militienilor, care au inceput sa se apropie taras din mai multe parti
printre tufisuri. Abia cand a dat peste ei unul dintre noi, plecat sa culeaga
ciuperci, s-au dumirit ca suntem oameni pasnici, dar ca avem o pasiune mai
ciudata cu aparatura pe care o aveam cu noi.
Imagini din aceasta expeditie sunt publicate in revista
Radioamatorul, nr. 8/1958.
Dupa ce am revenit la Petrosani, mi-am imbunatatit
emitatorul, realizand oscilatorul pe 1,75 MHz, iar etajul final sa functioneze
pe toate benzile cu lampa 807, mai apoi schimband-o cu un GU29 alimentat
la 700 V, care debita radiofrecventa pe un fir lung de 42 metri. Pe parcurs, am
achizitionat un receptor Hammerlung Super-Pro, apoi un National HRO -5A urmat
de un DRAKE 2C, pe care la urma l-am inlocuit cu o linie DRAKE 4B, model
TR-4310, cu banda continua intre 1,5-30 MHz, pentru a putea aborda si benzile
WARC.
In anii cu activitate solara intensa am facut si eu trafic
cu mai multa pasiune. In anii '60, cu toate ca faceam legaturile radio
intercontinentale din distractie, am luat parte si la unele concursuri radio
intenationale, clasandu-ma uneori chiar pe locul I pe tara (in YL-OM Contest,
Scandinavian Activity Contest, etc.), iar la concursul francez "Coup de
REF" din 1962 m-am ambitionat si am reusit sa ma clasez pe primul lc
intre participantii YO si pe locul III in clasamentul general al concursului.
Tot asa am reusit sa realizez conditiile la mai multe
diplome, adunand pana in 1970 vreo 46 de diplome (WAC Fone, WAE, WBE, etc.),
dar de cand contravaloarea diplomelor a inceput sa fie mai
"condimentata", le-am abandonat.
Cat timp am locuit la casa cu curte, am experimentat mai
multe tipuri de antene: cu fir lung, de diferite lungimi, multidipol, verticale
simple si in orga, antene-cadru cu fascicul dirijat, cu radiatorul in
lungime de l/2, l si chiar 2l, fiind ajutat la testari, in
receptia semnalelor de amicul Ionel - VE3AVV.
Cand, in 1959, m-am inapoiat la Petrosani, n-am venit chiar
cu "mana goala": am adus cu mine microbul undelor ultrascurte si am
reusit sa "molipsesc" cu el pe cei cativa radioamatori de aici
(YO2QC, YO2CX, YO2CY, YO2LAH). Au urmat apoi participarile noastre si la concursurile pe
UUS, de pe varfurile Parang (2000 m), Carja (2200 m), Mandra (2519 m) sau Straja
(1868 m). Bineinteles ca fiecare "expeditie montana" a avut farmecul
sau de peripetii si intamplari neprevazute.
Astfel, la prima iesire pe munte cu amicul Eugen, YO2QC, in
a 7-a zi de Cuptor, noaptea pe la orele 3 a inceput sa ninga pe varful Carja,
zapada asezandu-se in grosime de 4-5 degete. Cu toate ca eram imbracati gros,
ne-am invinetit de frig.
In a doua expeditie din anul urmator ne-am completat
"trusoul" cu saci de dormit, dar spre zorii zilei am ramas fara
lumina in toiul concursului, pentru ca ni s-au epuizat bateriile de la
lanterne. La proxima tentativa de concurs am trecut la iluminarea cortului cu
lampa cu carbid, care, pe langa lumina "a giorno" mai facea si
caldura in cortul cu acoperis dublat.
La alt concurs, impreuna cu Eugen, YO2QC am escaladat
Varful Mandra, transortand cu un cal "accesoriile " concursului
impachetate in cinci rucsacuri, plus o baterie auto de 120Ah. Dupa instalarea
cortului, am dus calul mai jos sa pasca. Spre seara nu am mai gasit calul, care
"plictisindu-se" a plecat singur spre casa. Asa ca dupa concurs ne-am
incarcat fiecare cu cate doua rucsacuri, plus unul ducandu-l amandoi, coborand
pret de 3 km. Acumulatorul l-am abandonat pe dupa niste bolovani.
Providenta ne-a scos in cale cativa elevi de la Liceul industrial Petrosani,
care ne-au ajutat sa ducem bagajele pana la telescaunul din Parang.
Intr-un an eram instalati pe Varful Carja, cand, spre seara
ne-a prins o furtuna cu nori grosi de ploaie, care au redus vizibilitatea la
zero, in timp ce fulgerele si tunetele nu se mai opreau. In
aceste conditii, am considerat prudent sa demontam antena, a carei pilon
de rotire era in mijlocul cortului. Cand Eugen - YO2QC, a luat antena sa o puna la
cativa metri de cort, a cazut un fulger in apropiere, facand o lumina
mare si o puternica detunatura instantanee. Energia de electricitate statica
captata de antena s-a scurs spre sol prin piciorul stang al
purtatorului, acesta cazand la pamant, cu antena Yagi cu 9 elementi cu tot.
Dupa trecerea furtunii am avut clipe de "distractie" cu indreptarea
elementilor antenei, pentru a putea continua concursul. Dimineata, dupa
ce s-au ridicat norii, am vazut, la circa 100 de metri de noi pata de arsura de
circa 3 metri patrati unde cazuse fulgerul de care am pomenit.
...Si asa au trecut anii, deceniile, realizand legaturi
radio cand pe unde scurte, cand pe unde ultrascurte, realizand zeci de mii de
contacte cu parteneri de pe tot globul.
Acum, dupa 50 de ani de radioamatorism, imi place sa
constat ca aceasta activitate a fost si a ramas superba, si as dori nespus
realizarea celor expriate de textul cantecului pomenit:
"Opriti timpul..." sa ma mai pot plimba in continuare prin eter!
Iosif Remete,
YO2CJ, Petrosani
la
12
mai 2002
(dupa YO/HD Antena nr.72/iunie 2002)
|